Centrul de Epilepsie și Monitorizare EEG
Centrul de Epilepsie și Monitorizare EEG este un centru medical specializat în epileptologie, tulburări de somn și conștiență alterată.
Ce este epilepsia?
Epilepsia reprezintă starea patologică a creierului care permite apariția unor crize de descărcări aberante în circuitele sale electrice. Crizele de epilepsie pot apărea la orice vârstă și duc la modificări în mișcarea, comportamentul, senzațiile, starea de conștiență care durează de la câteva secunde la câteva minute la cei mai mulți pacienți. Epilepsia nu este o boală mintală sau o disfuncție intelectuală.
Ne dorim să aveți o viață normală
Am discutat cu mulți pacienți în situația ta. În România sunt estimate 400.000 de persoane cu epilepsie, deci te asigurăm că nu ești singur. Știm de frica ta de a nu face o nouă criză în public, de atenția permanentă de a nu te expune unei situații considerate de risc, de îngrijorările legate de permisul de conducere, de etichetele puse de colegii de la școală, cei de la muncă ori de cei care te înconjoară. Știm de îngrijorarea ta de a nu te lovi în timpul unei crize, chiar dacă atunci nu simți absolut nimic și asta te mai liniștește. Știm de emoțiile pe care le au membrii familiei tale de fiecare dată când ești departe de ei. Ne dorim altceva. Ne dorim să aveți o viață normală.
Telemedicina în Epilepsie
Proiectul de Telemedicină în Epilepsie a plecat de la următorul exemplu: un medic din Bucureşti, de-a lungul carierei sale de pana la 70 ani, poate consulta un numar de maxim 10.000 pacienţi; un alt medic din Iaşi poate face acelaşi lucru pentru alţi maxim 10.000 pacienţi, la fel un alt medic din Oradea, din Craiova, din Suceava sau din Constanţa. Există limita aceasta – legată de timp, pentru că timpul este o resursă limitată: maxim 10.000 pacienţi într-o viaţă de medic activ, preocupat de epileptologie.
Fii partener al reţelei de Telemedicină în Epilepsie în România
Parteneriatul cu Centrul de Epilepsie şi Monitorizare EEG poate fi modul în care un alt cabinet de neurologie, cabinet de epileptologie, o companie sau o organizaţie non-profit împărtăşeşte împreună cu noi grija pentru pacienți. Noi suntem pregătiți să fim coechipieri pentru promovarea unor soluţii de creştere a calităţii vieţii pacieţilor cu epilepsie.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne scrieţi la adresa consult@epilepsie-eeg.ro sau accesaţi www.epilepsy.ro.